Zane botez Constanta - 0762 838354

URSITOARE

Ursitoare botez Constanta

URSITOARE

Mitologie, istorie si povesti despre si cu ursitoare la botez

Ursitoarele, dupa credinta românilor din cele mai multe parti sunt trei fete mari, sau mai bine zis trei zâne surori care ursesc viata si croiesc soarta fiecarui prunc nou nascut. Pe lânga numirea colectiva de „ursitoare“, fiecare din aceste trei fete fecioare curate, nepatate, pe jumatate sfinte si nemuritoare, mai are înca câte o numire a sa proprie si anume : cea mai mare „ursitoare“ si „ursita“, cea mijlocie „soarte“ iar cea mica, mai serioasa si mai rea dintre toate, „moarte“. O sama de români spun însa ca ursitoarele ar fi numai doua la numar.

Îmbracamintea ursitoarelor e lunga, alba si întretesuta cu fluturi si cu fire de aur. Cea mai mare însa adeseori umbla îmbracata înca într-o blana de aur, iar în brâu poarta o furca la care se afla legat un caier de lâna alba sau neagra amestecata cu matase si fire de aur si precum rup firul asa curma ele cum voiesc si zilele omului. Cea mijlocie tine în mâna dreapta o pereche de sorti iar cea mica o pereche de foarfeci.
Ursitoarele vin întodeauna în saptamâna în care s-a nascut copilul, în noptile fara sot adica : a treia, a cincea si a saptea noapte; dupa spusele altora însa ele vin în cele dintâi trei nopti de dupa nastere si cu deosebire în cea dintâi; daca se întâmpla ca tocmai atunci femeia se trudeste sa nasca, asista chiar si la nasterea pruncului, iar dupa alte variante abia în a opta noapte îi croiesc ursita. Ora sosirii lor se crede de comun acord a fi miezul noptii când toti cei din casa dorm.

În timpurile mai vechi când oamenii erau mai buni si mai drepti, nu asa de rai, de invidiosi si de pacatosi ca în ziua de astazi, se zice ca multi le si vedeau când vin si le si auzeau cum ursesc, cu deosebire însa moasele care îi privegheau pe copiii nou-nascuti precum si pe mamele acestora. În timpul de fata însa nu se mai arata, pentru ca moasele si alte persoane din timpurile trecute care le vazusera au destainuit secretele lor, asa ca de atunci ele se feresc de ochii si urechile lumii. 
Si deoarece nimeni nu stie si nu vede când vin ursitoarele, dupa credinta românilor din Muntenia, e bine ca atunci când un copil se naste si când se presupune ca se vor arata ursitoarele la fereastra, se se tina usile si ferestrele deschise. De asemenea e bine ca, 8 zile dupa ce se naste copilul, parintii lui sa fie veseli, caci daca sunt tristi se întristeaza si ursitoarele si cum vor fi ele în acele zile, asa va fi si viata copilului.

Dupa ce i-au tors firul vietii, daca copilul s-a nascut într-un ceas bun prind a cânta un viers foarte frumos voios si placut si a-i ursi de bine, iar daca s-a nascut într-un ceas rau nu numai ca prind a hauli si a cânta cu un viers foarte duios si trist dar încep sa-i urseasca de rau; apoi încep pe rând a-i da, una minte si noroc, alta frumusete sau urâciune, alta bogatie sau saracie, glorie sau robie, mai pe scurt a ursi soarta noului nascut spunând de-a fir-a-par ce are sa se întâmple si când va muri de ce moarte are sa moara. 

Mai departe, fiind ursitoarele adesea cu toane si suparacioase, româncele cauta de cu vreme chipurile de a le intra mai bine în voie, anume ca sa urseasca nou-nascutului o viata îndelungata, buna, senina, linistita si fericita.

Credinta în ursitoare, în nemarginita lor putere de a croi dupa vointa soarta fiecarui om, si nestramutata lor hotarâre, nu numai ca e foarte raspândita si adânc înradacinata în mintea poporului român, dar este si foarte veche. Drept aceea românii de pretutindeni cred ca asupra omului influenteaza un fatalism de când se naste si pâna moare si din cauza aceasta apoi orice fericire sau nefericire o privesc cu nepasare zicând „asa mi-a fost ursita“, „asa mi-a fost dat „asa mi-a fost soarta“ etc. Cuvântul „soarte“ ( soarta ) este întrebuintat spre a denumi un jug greu ce-l poarta omul pe pamânt pe când cuvântul „noroc“ se foloseste pentru a denumi „întâmplari fericite, ceasuri bune si norocoase“